PROGRAMUL 1:
Strategia integrată a afacerii

null
Programul Strategia integrată a afacerii este cel mai complex program al Business Mentoring House, fiind în același timp și unul complet. Se adresează preponderent celor care își conduc propria afacere: antreprenori, acționari activi în conducerea companiei etc., dar și CEO sau managerilor aflați la început de carieră în top management, care conduc și dezvoltă afaceri de peste 2 milioane de euro (venit anual).
null
Strategia integrată a afacerii este un curs integrat care cuprinde toate elementele unui business, într-o manieră unitară, ținând cont de conexiunea dintre acestea. În cele peste 40 de ore ale programului, punem accent pe experiența individuală și pe lucrul în echipe mici, pe stabilirea unui program flexibil și, mai ales, pe lucrul direct cu mentorul, pentru transferarea cât mai rapidă a know-how-ului în propriul business.
null
Programul Strategia integrată a afacerii include minimum 6 ore de mentorat individual cu Aliz Kosza, 8 ore de tutorat suplimentare, suport și ajutor online, precum și participarea la cursuri și sesiuni de lucru individuale și pe echipe.
null
Durata programului este de 36 de ore (1 zi/săptămână, 6 ore/zi), din care 6 ore reprezintă lucru individual cu mentorul (one-to-one business mentoring) + 8 ore suplimentare de tutorat  = 44 de ore de program

Grupe

Maximum 10 persoane în grupă

Durata

44 de ore de business mentoring timp de 6 săptămâni

Mentorat

6 ore de mentorat individual cu Aliz Kosza

Ce înveți dacă te înscrii

null
Strategia afacerii se naște printr-un proces creativ și se construiește numai pe o analiză corectă și reală a businessului tău. De aceea, primul pas în strategia de business este să înțelegi cum se face o diagnoză de business profesionistă, urmărind toți pașii necesari și metodologiile aferente.
null
În acest program, vei înțelege care sunt pilonii obligatorii în construirea unui model de business corect, pliat pe afacerea ta și pe stadiul în care se află compania.
null
Vei putea să integrezi corect toate elementele businessului tău și să le poți analiza interdependențele, astfel încât îți vei putea modela singur afacerea pentru dezvoltarea ulterioară.
null
Afli (vei afla) care sunt pașii obligatorii în elaborarea strategiilor și micile secrete care garantează performanța.
null
Îți vei construi singur planul de implementare pentru propria strategie și vei cunoaște toate regulile de bună practică în implementarea acestora.

Investiția ta în acest program va fi de 1.980 de euro/program (exclusiv TVA). 20% din valoarea acestuia se plătește în avans, după discuțiile individuale preliminare și după ce vei primi invitația de a participa la programul nostru.

Vrei mai multe detalii despre acest program?